Actualitate

Un nou focar de pestă porcină în județul Timiș

Autoritățile confirmă depistarea unui nou focar de pestă porcină africană la nivelul județului Timiș. Boala a fost confirmată la patru porci mistreți de pe raza Fondului de Vânătoare 21 Ohaba, din gestiunea Asociației de Vânătoare Valea lui Liman – Făget.

Instituția Prefectului Timiș menționează că pe raza FV 21 Ohaba există 95 de capete mistreți, dintre care 13 fiind vânați. Analizele efectuate ulterior de LSVSA Timiș au arătat că rezultatul este negativ.

Următoarele măsuri au fost luate:
Conform planului, a fost stabilită zona afectată care reprezintă o rază de 13 km de la caz /locul unde au fost găsite cele zece cadavre de porci mistreți.

Zona afectată este formată din:

1. Zona infectată care reprezintă o rază de 0-8 km de la locul unde au fost găsite cadavrele de porci mistreți.

Zona infectată cuprinde următoarele localități:

–  Ohaba Română, Rădmănești, Spata, Dubești, Dobrești, Ohaba Lungă – județul Timiș

–  Bruznic, Pătârș, Zăbalț – județul Arad.

2. Zona tampon de încă 5 kilometri  (8-13 kilometri) care cuprinde următoarele localități

 –  Topla, Ierșnic, Cladova, Lăpușnic, Bara, Vizma, Crivobara – județul Timiș

– Labașinț, Varnița, Dorgoș, Chelmac, Belotinț, Labașint, Bătuța, Bata, Nicolae Bălcescu, Țela, Bulci, Bacău de Mijloc-județul Arad.

Fondurile cinegetice cuprinse în zona afectată sunt FV 19 Paniova, FV 20 Bara, FV 22 Bethausen.

Timp de 7 zile se interzice mișcarea animalelor din toate speciile  în localitațile aflate în zona afectată (0-13 km).

Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, mai transmit autoritățile.

Un comentariu

  1. Autorităţile să ia măsuri şi cu cei care au adevărate ferme de porci în localităţi, inclusiv în aer liber, în grădini, în văzul tuturor. Nu să-i lase de capul lor şi pe urmă să aibă pretext să omoare animalele tuturor, pt că e carantină.

Lasă un comentariu