Un tânăr rezident de la ATI de la Spitalul Județean din Timișoara duminică seară, a fost găsit mort în locuința sa. Din primele informații, aflăm că el s-ar fi injectat cu substanțe de la secția de terapie intensivă unde a lucrat ceva timp. Medicul avea vârsta de 27 de ani.
„Medicul rezident avea 27 de ani. A lucrat pe Covid o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informați în această dimineață (luni – n.r.) de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuința sa. Necropsia va stabili ce anume s-a întâmplat. Colectivul SCJUPBT își exprima regretul vizavi de această tragedie nemărginită”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean din Timișoara.
Șeful secției de ATI, Dorel Săndesc, a declarat, pentru colegii de la Tion, că tânărul este probabil o victimă a burnout-ului.
„Suntem devastați, colegul nostru, cel mai probabil o victimă a burnout-ului, care a afectat și de persoanele de la ATI. Suntem devastați de durere, era un tânăr de mare perspectivă”, a declarat Dorel Săndesc.
Inspectoratului de Poliție Județean Timiș tocmai a deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului tânărului medic rezident.
„La data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit băiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.