Etichetă: amenzi

Actualitate

Au fost date amenzi de peste 24.000 de euro pentru cei care nu au purtat mască, în weekend, în Timiș

La controale au participat polițiști și jandarmi. Oamenii legii au verificat 365 societăți comerciale, 133 mijloace de transport persoane și au legitimat peste 2500 de persoane. „La activităţi au participat 480 de forţe de ordine, fiind verificate 365 de societăți comerciale, precum şi 133 de mijloace de transport persoane, dintre […]

Actualitate

Polițiștii au spart o petrecere la Domeniul Lupaș. Au împărțit amenzi de 29.000 lei

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei au orașului Chișineu-Criș, cu sprijinul luptătorilor SAS, au descins peste participanții la o nuntă la Domeniul Lupaș, amplasat pe terenurile fostului IAS Scânteia, aflat în raza localității Șimand, conform specialarad.ro. „Evenimentul, o nuntă, a fost organizat într-un local de pe raza localității […]

Actualitate

Județul Timiș – Aproape 300 de amenzi acordatele persoanelor care nu au respectat restricțiile în vigoare

Continuă verificările efectuate de forțele de ordine din județul Timiș. Aproape 300 de sancțiuni contravenționale au fost acordate persoanelor care nu au respectat măsurile de igienă sanitară sau restricțiile de deplasare în vigoare. Valoarea totală a amenzilor este de aproximativ 80.000 lei. Forțele de ordine au verificat zonele aglomerate, precum […]

Actualitate

Județul Timiș: Sancțiuni contravenționale în valoare de 100.000 de lei pentru persoanele care nu poartă mască

Continuă amenzile pentru persoanele care nu respectă măsurile pentru restricționarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Autoritățile anunță că în județul Timiș au aplicat sancțiuni în valoare de 100.000 de lei persoanelor care nu poartă mască în locurile publice în care a fost instituită obligativitatea purtării. Oamenii legii transmit că aproape 300 de […]

Actualitate

Continuă amenzile pentru persoanele care nu poartă mască. Sancțiuni în valoare de 24.000 lei

Continuă sancțiunile pentru persoanele care nu respectă măsurile de protecție în vigoare. Aproape 200 de sancțiuni au fost aplicate de către oamenii legii, doar în ultimele 24 de ore. Polițiștii au verificat societăți comerciale, mijloace de transport, dar și alte locații unde este este instituită obligativitatea purtatului măștii. 174 de […]