Actualitate

Sute de amenzi pentru timișenii care nu au purtat masca de protecție sau au încălcat restricțiile de deplasare

Forțele de ordine au dat peste 800 de amenzi în acest weekend celor care nu au purtat masca de protecție sau au încălcat restricțiile de deplasare.

Peste 600 de polițiști și jandarmi au participat la aceste verificări, pe raza județului Timiș. Aceștia au efectuat controale în 230 de societăți comerciale și 240 de mijloace de transport persoane (din care 117 mijloace de transport în comun), peste 4000 de persoane fiind legitimate.

Peste 800 de persoane au fost amendate pentru că nu au respectat restricțiile în vigoare. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a depășit suma de 250.000 lei.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 826 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 252.600 de lei. Dintre acestea, 587 de sancțiuni de contravenționale în valoare de 161.850 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 198 de sancțiuni în valoare de 56.750 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație”, se arată în comunicatul IPJ Timiș.

Timișoara se află în carantină din data de 8 martie 2021. În intervalul orar 06.00 – 22.00, în interiorul zonei carantinate, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b)deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00-13,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 13,00-20,00;

c)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d)deplasările scurte în apropierea locuinței/gospodăriei legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e)deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;

f)deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g)deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

h)deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

i)îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate și/sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

j) deplasare în vederea susținerii examenelor pentru obținerea permisului de conducere;

k)participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

l)pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu, cu prezentarea unui document justificativ;

m)alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Lasă un comentariu