Tunelul Luminii Timisoara
Administrație

Se construiește o pasarelă pentru pietoni și bicicliști la Timișoara! Cum va arăta „Tunelul Luminii”

Nicolae Robu, primarul în funcție a Timișoarei, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, ca s-a facut un prim pas pentru construirea unei noi pasarele pietonale, la Timisoara, si ramane de vazut daca noua adiministratie va continua proiectul.

Aleșii locali au votat aprobarea studiului de fezabilitate pentru amenajarea unei noi pasarele, in zona centrala din Timisoara. Mai exact, noul pod va lega malurile canalului Bega pornind din fața Universitatii de Vest.

Podul pentru pietoni si biciclisti va avea o lungime de aproape 60 de metri, iar trotuarele și pistele de bicicleta vor avea 273 de metri patrati.

„Numărul de treceri peste comoara noastră inestimabilă, Canalul Bega și capacitatea acestora, sunt departe de a putea satisface necesitățile de mobilitate ale lumii de azi.Iată de ce am construit cele 4 poduri, câte două, unul în amonte, altul în aval, lipite de fiecare dintre vechile poduri Dragalina și Eroilor, făcând, astfel, ca acestea să devină de trei ori mai late decât erau, iată de ce am avut în portofoliu construirea a patru noi poduri, Jiul și Isho, pe inelul 2 -ambele cu studiile de fezabilitate și proiectele tehnice cu detalii de execuție gata, deci gata de lansarea licitațiilor pentru execuție-, Solventul și Bobâlna pe inelul 4.Evident, toate aceste poduri asigură creșterea substanțială a conectivității Nord – Sud nu numai pentru mașini, ci și pentru pietoni și bicicliști. Acestora, însă, le-am acordat o atenție specială: pentru ei am gândit și o trecere dedicată, într-o zonă de maxim interes pt studenți și lucrătorii din domeniul universitar și anume, în dreptul UVT. Este vorba de o pasarelă superbă, numită de proiectanți “Tunelul Luminii”. În 2021, era prevăzut să o facem efectiv.”, a postat Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Conform raportului de specialitate al proiectului, tema arhitecturală a podului este ”tunelul luminii”, și integrarea celor două aspecte intr-un concept arhitectual modern.

Structura de rezistentă a podului va fi acoperită, iar calea de rulare va avea dispuse arce ( in formă de clotoidă simetrică) care vor
ingloba calea intr-o simulație a unui tunel.

Alternativ arcelor se vor amplasa semiarce parțiale ce vor indesii la nivelul căi de rulare dispunerea arcelor. In lungul podului se propune ampasarea a trei arce longitudinale care să cadreze calea de rulare, arcele longitudinale au rol de rigidizare a dispunerii arcelor transversale.

Pe arcele si semiarce s-a proiectat un ansamblu de lumini ce vor completa efectul de tunel, și vor asigura iluminarea intregului ansamblu pe timp de noapte. Iluminarea se va realiza și pe partea inferioară a căi de rulare.

Reprezentantii Primariei Timișoara au spus că foarte curând vor lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Durata acestora a fost estimată la 12 luni.

Suma estimata pentru realizarea investitiilor este de 4.811.339,17 lei (inclusiv TVA), adica 1 milion de euro, din care constructii montaj (C+M) 4.145.920,08 lei (inclusiv TVA).

Sursa foto: Pagina de Facebook a lui Nicolae Robu

Lasă un comentariu