Sport

Ripensia vine acasă fără puncte. Înfrângere la limită suferită la Cluj

Partida restantă disputată la Cluj între Ripensia și Universitatea nu s-a încheiat cu bine pentru timișoreni: 1-0 pentru gazde. Golul victoriei a fost marcat de celebrul fundaș Gabi Tamaș, în primul sfert de oră.

Echipa timișoreană a mers pe Cluj Arena fără inhibiții, dorind să se întoarcă acasă cu trei puncte. După un început de meci bun, în care Ripi a avut câteva ocazii, Universitatea Cluj a înscris, prin Gabi Tamaș, în minutul 14. Fundașul a marcat cu capul după executarea unui corner.

După pauză, băieții antrenați de Cosmin Petruescu au arătat determinare, însă fazele create de timișoreni nu s-au finalizat cu gol.

Anul nu s-a încheiat pentru Ripensia, fiind nevoiți să mai joace o partidă restantă luni, acasă, cu Farul Constanța.

Echipele de start:

”U” Cluj: Muțiu – Miguel, Tamaș (căpitan), Mureșan, Taub – Ileș, Negrean, Sergio Ribeiro, Stefănescu, Gavra, Golan
Au mai intrat pe parcurs Dican, Pîrvulescu și Al. Pop.
Antrenor – Costel Enache

Ripensia: Șt. Dobre – A. Macrițchii, Țieranu, Lalic, Gladun – V. Macrițchii, T. Călin – Al. Popovici, Al. Neagu, Vl. Tudorache – D. Golda
Au mai intrat pe parcurs Coulibaly, Vasluian, Sokovic și Mihai Ene.
Antrenor – Cosmin Petrescu

Lasă un comentariu