Administrație

Prima întâlnire dintre prefectul de Timiș și primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz. Despre ce au discutat

Palatul Administrativ a fost gazda unei prime întâlniri dintre prefectul de Timiș, Liliana Oneț și Dominic Fritz, primarul ales al urbei de pe Bega. Cei doi au abordat mai multe subiecte de interes, iar prefectul nu a ezitat să-l felicite pe viitorul edil-șef pentru rezultatul obținut la alegerile locale.

S-a discutat despre momentul investirii în funcție, eveniment ce va avea loc doar după ce mandatele vor fi validate, de către Judecătoria Timișoara.

Subiectul pandemiei de COVID-19 la nivelul orașului și al județului Timiș a fost, de asemenea, pe ordinea de zi a întâlnirii. Au fost discutate aspecte legate de situația instituțiilor medicale care se află în subordinea primăriei, precum și despre locurile disponibile la spitalele din orașe, în contextul unei creșteri tot mai accentuate a cazurilor de coronavirus la nivel național.

Pădurea Verde, trecută recent, printr-o Hotărâre de Guvern, în patrimoniul orașului, a fost un alt subiect discutat de cei doi, iar prefectul i-a cerut viitorului primar ca protejarea pădurii să fie un obiectiv foarte important al viitoarei administrații.

Liliana Oneț a adus în discuție și problema Coltermului și a datoriilor pe care societatea le are, mai ales datorită aproprierii sezonului rece, timp în care agentul termic este vital pentru o parte semnificativă din comunitatea locală.

Vă rog să aveți în vedere, cu prioritate, această problemă stringentă pentru locuitorii Timișoarei și să faceți tot posibilul pentru a găsi o soluție pentru ca la nivelul COLTERM să nu mai existe, în permanență, amenințarea cu sistarea furnizării gazelor din cauza datoriilor” a fost rugămintea prefectului de Timiș.

Lasă un comentariu