Actualitate, Sănătate

Persoanele din etapa a III-a de vaccinare se pot programa mai repede la Timișoara. Se deschid fluxuri noi în oraș

După cum anunțau autoritățile în cursul zilei de marți, de astăzi se pot programa la vaccinare persoanele care fac parte din etapa a III-a (populația generală), în municipiile în care rata de infectare depășește 4,5 la mie. Pe listă se află și Timișoara.

În județul Timiș vor fi deschise alte 14 fluxuri de vaccinare:

  • Casa Tineretului – 8 fluxuri
  • ISHO (bulevardul Take Ionescu) – 2 fluxuri
  • Clădirea STPT (str. Intrarea Doinei) – 2 fluxuri
  • Moșnița – un flux
  • Giroc – un flux

„Începe Etapa a III-a în municipiile cu rata de incidență de peste 4,5 la 1.000 de locuitori! În vederea accelerării campaniei de vaccinare și limitării efectelor pandemiei, începând de astăzi, 10 martie, se deschide etapa a III-a pentru persoanele din localitățile/municipiile cu rată de incidență cumulată de peste 4,5 la 1.000 de locuitori. Pe lângă cele 21 de fluxuri deja existente pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, se vor deschide alte 38 fluxuri noi de vaccinare pentru acest tip de vaccin, în municipiile si localitățile cele mai afectate de îmbolnăvirea cu noul coronavirus”, transmit reprezentanții CNCAV.

Cum vă puteți programa:

  • printr-un medic de familie
  • online prin platforma Vaccinare COVID-19
  • telefonic prin call-center-ul platformei de vaccinare: 021 4144456 sau 021 4144425
  • telefonic prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara: 0356 406517
  • cei din domenii esențiale prin intermediul angajatorului

Vă reamintim că etapa a III-a de vaccinare cuprinde populația generală, însă există câteva categorii prioritare:

Persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare a personalului propriu şi a persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

  • lucrătorii din industria extractivă;
  • lucrătorii din industria prelucrătoare;
  • lucrătorii din hoteluri şi restaurante;
  • lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare;
  • lucrătorii din domeniul spectacole, activităţi culturale şi recreative;
  • lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;
  • persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • persoanele private de libertate;
  • persoanele care asigură infrastructura de comunicaţii;
  • lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;
  • lucrătorii din biblioteci;
  • casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar.
  • Populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la lit. C pct. 1 şi 2;
  • Populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Lasă un comentariu