Actualitate

Patru localități din Timiș se pregătesc să iasă din carantină. UPDATE – Comunicatul Prefecturii Timiș

Joi, 3 decembrie, la ora 05.00, patru localități din Timiș vor ieși din carantină, după aproape o lună de restricții.

Astfel, de mâine dimineață, locuitorii din Dumbrăvița, Ghiroda, Moșnița Nouă (Albina, Rudicica, Urseni și Moșnița Nouă) și Giroc (cu satul Chișoda) vor putea ieși fără declarație pe proprie răspundere.

Acum două săptămâni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență decidea prelungirea perioadei de carantină deoarece incidența se menținea la un nivel ridicat. În schimb, după alte 14 zile, rata de infectare a scăzut în aceste localități, după cum urmează:

Localitate – Incidență 25 noiembrie – Incidență 2 decembrie
Dumbrăvița – 12,42 -> 6,38
Ghiroda – 9,94 -> 6,78
Moșnița Nouă -> 10,72 – 6,06
Giroc – 9,49 -> 6,2

În carantină se va mai afla doar orașul Lugoj, însă este de așteptat că măsura să expire la împlinirea termenului de 14 zile (5 decembrie la ora 00.00) deoarece incidența a scăzut foarte mult ca urmare a măsurilor: de la 7.05 la 3,36.

UPDATE – Instituția Prefectului Timiș confirmă faptul că localitățile mai sus menționate vor ieși din carantină.

Prefectul Liliana Oneț a convocat, în această după-amiază, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia a fost abordată situația epidemiologică din localitățile aflate, astăzi, încă în carantină, adică Dumbrăvița, Ghiroda (fără Giarmata Vii), Moșnița Nouă – cu satele aparținătoare Rudicica, Urseni, Albina și Moșnița Veche- și Giroc – cu satul aparținător Chișoda.
Conform analizei prezentate de Direcția de Sănătate Publică Timiș a reieșit faptul că rata de infectare/1000 de locuitori a scăzut de la instituirea carantinei, în urmă cu 27 de zile.
Totodată, a fost primit avizul Institutului Național de Sănătate Publică, conform căruia NU se mai impune prelungirea carantinării acestor localități.
”, transmit reprezentanții Prefecturii.

Lasă un comentariu