Actualitate

OFICIAL – Timișoara și încă patru comune periurbane intră în carantină

Timișoara intră în carantină pentru 14 zile, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Restricții de deplasare vor fi, de asemenea, la Giroc, Ghiroda, Moșnița și Dumbrăvița.

Măsurile vor intra în vigoare din data de 8 martie, ora 00.00

După analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a specialiștilor în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, s-a decis că,începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, pe raza Municipiului Timișoara, Comunei Moșnița Nouă, Comunei Ghiroda, Comunei Giroc și Comunei Dumbrăvița din Județul Timiș – pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menționată, sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au transmis reprezentanții Prefecturii Timiș.

„Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității”, se mai arată în comunicatul CJSU.

Știre în curs de actualizare

Lasă un comentariu