Actualitate

OFICIAL – Timișoara iese din carantină

Timișoara iese din carantină după 24 de zile de la instaurarea restricțiilor de deplasare. Măsurile încetează și localitățile periurbane: Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc și Moșnița Nouă.

Carantina va fi ridicată din data de 1 aprilie, ora 00.00.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, în urma ședinței de astăzi, să nu mai prelungească carantina la Timișoara, Dumbrăvița Ghiroda, Giroc și Moșnița Nouă.

În urma votului membrilor CJSU s-a decis neprelungirea carantinării. Trebuie precizat că, desi se ridică măsura carantinării zonale, în continuare se aplică restricțiile din HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021”, se arată în comunicatul CJSU.

Așadar, declarația pe propria răspundere nu va mai fi necesară pentru deplasarea pe timp de zi. Rămân în vigoare restricțiile decise la nivel național, pe fondul ratei de infectare de peste 7/1000 locuitori: magazinele se închid la ora 18.00 și lockdown-ul de noapte este în vigoare în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În situația în care incidența cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, se va reduce programul cu publicul al operatorilor economici doar vineri, sâmbătă și duminică la ora 18:00 și se va menține pentru aceste zile ora 20:00 ca oră limită pentru circulația fără declarație sau adeverință. În zilele de luni – joi, în situația în care incidența cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, programul operatorilor economici se va prelungi până la ora 21:00, iar ora limită pentru circulația fără adeverință sau declarație va fi ora 22:00”, transmite Zoltan Nemeth, prefectul de Timiș.

În ultimele 24 de ore, la Timișoara au fost depistate 120 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Rata de infectare a ajuns la 7,64 la mia de locuitori.

Timișoara se află în carantină din 8 martie. După 14 zile, Raed Arafat a prelungit restricțiile pentru încă trei zile. CJSU a decis, pe 24 martie, ca Timișoara și localitățile periurbane să rămână în carantină pentru alte șapte zile.

Lasă un comentariu