Administrație

Negocierile USR PLUS – PNL Timiș au intrat în impas. Alin Nica acuză USR PLUS de imaturitate politică. Dominic Fritz a dat un ultimatum PNL-ului. Ce urmează

După ce în urmă cu o săptămână, reprezentanții USR PLUS și PNL Timiș se declarau mulțumiți de cum au decurs negocierile pentru o alianță la nivel local, lucrurile au intrat în impas după întâlnirea de astăzi. Alin Nica acuză USR PLUS de imaturitate politică, după ce Dominic Fritz a dat un ultimatum PNL-ului de a decide cu cine dorește să formeze o majoritate politică.

Alin Nica și echipa PNL au refuzat să semneze protocolul de colaborare dintre cele două partide, la nivel local și județean, iar Dominic Fritz și echipa USR PLUS au părăsit negocierile. Primarul ales al Timișoarei a emis un ultimatum adresat lui Alin Nica și liberalilor, până luni seară, să decidă viitorul administrației publice. Reacția liderului PNL Timiș nu a încetat să apără, declarându-se dezamăgit de modul în care „ frustrarea și imaturitatea politică minează o relație de colaborare care ar putea aduce beneficii Timișoarei și întregului județ Timiș”.

Conform lui Dominic Fritz, în urma modului în care negocierile au decurs în ultima perioadă dintre cele două formațiuni politice, întâlnirea de astăzi ar fi fost doar o simplă formalitate de semnare a protocolului de alianță între cele două. Primarul ales al Timișoarei a spus că în urma înțelegerii, la Primăria Timișoara ar fi urmat să fie pus în funcție un viceprimar de la USR PLUS și unul de la PNL Timiș, iar la Consiliul Județean să fie un vicepreședinte de la USR PLUS și unul de la liberali. Primarul ales a mai explicat că cele două partide aveau un comunicat de presă pregătit pentru a anunța modul în care vor fi împărțite funcțiile din cele două instituții

Cu puțin timp înainte de finalizarea negocierilor, echipa liberală le-au transmis partnerilor de negocieri că au nevoie de timp să se gândească, dorind să aștepte până după alegerile parlamentare din decembrie.

Este exclus să continuăm în instabilitate politică. Timișoara va trece de 3 la mie în rândul infectaților, iar eu am nevoie de stabilitate la Primăria Timișoara. Consiliul Județean are nevoie de stabilitate” a mai spus Fritz.

Problema liberalilor ar fi început de la o declarație făcută de deputatul USR Cătălin Drulă, după depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare. Acesta a vorbit despre faptul că alte partide au făcut campanii murdare împotriva USR-ului, deoarece aceștia doresc schimbarea clasei politice, iar lucrurile pe care le-au realizat au speriat vechile formațiuni politice, politicienii fiind preocupați de păstrarea funcțiilor și de defăimarea USR-ului.

Cătălin Drulă face parte din echipa de negocieri dintre USR PLUS Timiș și PNL Timiș, iar Biroul Politic Județean al liberalilor a clasat această declarație ca fiind inacceptabilă.

Negocierile au fost subminate practic de recentele declarații ale unui membru din comisia de negociere, pe care colegii mei din BPJ le-au considerat inacceptabile. Aceste declarații subminează încrederea noastră în partnerii noștri” a declarat Alin Nica după negocieri.

Totuși, Alin Nica a lăsat de înțeles că negocierile vor fi reluate de săptămâna viitoare, deoarece liberalii ar fi solicitat o amânare, fiind o problemă de „timing”.

Am cerut o păsuire, să se mai așeze lucrurile, iar de săptămâna viitoare vom reintra la discuții” a mai explicat Nica.

După câteva ore de la terminarea negocierilor, Dominic Fritz a transmis pe Facebook că emite un ultimatum, până luni seara, liberalilor, de a se decide încontro se îndreaptă potențiala colaborare între cele două partide.

Noi ne dorim o cooperare între Primărie și Consiliul Județean pentru că am văzut ce se întâmplă la nivel central unde măsurile guvernului PNL au fost sabotate de o majoritate PSD în Parlament. Nu ne dorim să ajungem în aceeași situație și de aceea susțin că oamenii au nevoie de majorități stabile între Alianța USRPLUS și PNL. Împreună cu PNL vrem să controlăm epidemia de COVID 19 în județ și în Timișoara. Nu vrem ca în Timiș și în Timișoara să aducem incertitudinea politică de la București.
Domnul Alin Nica trebuie să decidă ce fel de politică vrea să facă, politica de scandal între Guvern și Parlament sau o politică pentru binele timișenilor și timișorenilor.
Dl Nica, aveți termen până luni seară să luați o decizie. Sfatul meu este să cântăriți atent situația epidemiei de COVID-19 și voturile cetățenilor și să hotărâți în funcție de interesele timișorenilor și timișenilor, nu de îndemnurile la război de la București
” a transmis Fritz.

Alin Nica s-a declarat „întristat” de moul în care „frustrarea și imaturitatea politică minează o relație de colaborare care ar putea aduce beneficii Timișoarei și întregului județ Timiș”.

Președintele ales al CJT a mai explicat că a propus liderului USR semnarea unui protocol legat de programul comun de guvernare locală, fără a pune în discuție modul în care vor fi atribuite funcțiile din Primărie și Consiliul Județean. Fritz a ales să părăsească negocierile și să ofere un ultimatum liberalilor, mai spune Nica.

Am considerat că este mai important să semnăm azi protocolul legat de programul comun de guvernare locală care nu conținea nicio prevedere legată de funcții. Am fost refuzat.
Reacția lui Dominic Fritz a fost de părăsire a negocierilor și de acordare a unui ultimatum. Îl apreciez pe Dominic și presupun că are această abordare care nu îl caracterizează sub presiunea colegilor care doresc urgentarea unui protocol de colaborare astfel încât să obțină cu orice preț numirile dorite
” a transmis președintele CJT.

Legat de negocierile cu alte partide, Alin Nica a exclus colaborări cu PSD sau Pro România, în timp de Dominic Fritz a explicat că în cazul în care negocierile cu PNL vor eșua, va fi necesar să „își cântărească opțiunile”.

Sunt încă încrezător că putem ajunge la un acord cu PNL. O să vorbesc cu toți cei votați de timișoreni, inclusiv ce de la PSD și Pro România. Voi analiza totul luni seara. Însă, cheia este la Alin Nica” a mai spus Fritz.

Lasă un comentariu