Fără categorie

La Spitalul județean au avut loc primele vaccinări după miezul nopții

La aproape o lună de la deschiderea centrului de vaccinare non-stop de la Spitalul Județean din Timișoara, s-au făcut în premieră primele imunizări în timpul nopții.

Singurul centru de vaccinare non-stop din România ,, după model israelian ” așa cum îl lăudau autoritățile, a fost deschis încă din 23 martie la Timișoara, dar n-a funcționat la capacitate maximă, pentru că platforma de vaccinare nu permitea programările la orice oră din zi și din noapte.

Acolo s-au făcut 500 de vaccinări în fiecare zi, iar noaptea de luni spre marți a fost prima în care s-au putut face imunizări și în timpul nopții.

Medicii au fost aici 24/24, astfel încât cei care nu au putut să ajungă la programare, de exemplu, dacă erau programați la ora 14 și veneau la ora 23, erau făcuți la ora 23. De acum încolo, platforma va permite expres, pentru cei care nu au timp, să se programeze noaptea, așa cum am gândit-o de la bun început. Vaccinarea scade șansele de îmbolnăvire ale oamenilor, iar scopul nostru, ca medici, nu e doar să tratăm oamenii, ci și să prevenim îmbolnăvirea”, a explicat Raul Pătrașcu, directorul Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit lui Pătrașcu, cei care merg să se vaccineze la „Județean” trebuie să știe că pot ajunge la orice oră din ziua în care s-au programat.

E foarte important de menționat că persoanele care au programare la o anumită dată se pot programa de la ora 0 până la ora 24, aceeași dată. Deci toți cei care sunt programați în data de 20, chiar dacă au programare la 1 noaptea, dacă nu ajung, ei pot veni până la ora 24 seara”, precizează directorul Spitalului Județean.

Cei care lucrează la centrul de vaccinare non-stop, spun că de acum munca lor este mai ușoară, chiar dacă trebuie să fie la centru și pe timpul nopții.

Va fi mai ușor pentru noi și vom avea mai mult timp să detaliem și să ne ținem de rigoarea fluxurilor. Până acum a fost o muncă asiduă, ne-am străduit să facem față tuturor. S-au vaccinat, până acum, în fiecare zi, în jur de 500 de oameni. Am suplimentat personalul, am avut bucuria și privilegiul să lucrăm cu voluntari care au fost mereu alături de noi. Am accelerat puțin ritmul, încercând să ne păstrăm standardele de calitate”, a declarat dr. Simona Tămășan, coordonatorul centrului de vaccinare

La centrul de vaccinare de la Clinica de Ortopedie a Spitalului Județean Timișoara sunt deschise patru fluxuri ziua și patru noaptea și se folosește ser de la Pfizer.

Lasă un comentariu