Reabilitarea Gara de Nord (Jurnalul de Timis - www.jurnaluldetimis.ro)
Actualitate, Administrație

Investiție de 21 de milioane de lei în Gara de Nord Timișoara! Când vor începe lucrările

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat pe pagina sa de Facebook că licitația pentru reabilitarea Gării de Nord Timișoara a fost adjudecat de patru companii asociate, respectiv Constructim SA – Bauerhof Agrobanat SRL – Longhersin SRL – Lăstun SRL.

Președintele CJ Timiș a anunțat că a fost semnat și contractul pentru acest proiect cu cele patru firme asociate. Înainte de a trece la execuția lucrărilor, se va efectua proiectarea în primele 6 luni.

Proiectul va costa aproape 21 milioane lei, acesti bani fiind asigurați din sursele proprii CN CF “CFR” SA, iar proiectul va include lucrari de consolidare a elementelor structurale afectate de degradări, intervenții asupra fațadelor și acoperișurilor, reabilitare termică, finisaje, se va monta un sistem paratrăznet nou.

Proiectul face parte dintr-un proiect mai amplu al CFR care include reabilitarea a nu mai puțin de 47 de stații. Conform contractului încheiat în urma licitației, proiectarea și execuția ar trebui să dureze cel mult doi ani.

Astfel, având în vedere că lucrările încep anul viitor, dacă firmele asociate reușesc să onoreze termenul contractul, Gara de Nord va avea o față nouă în 2023, an în care Timișoara va fi capitala culturală europeană .

Nu a existat nicio altă ofertă în cadrul licitației decât cea înaintată de cele patru firme. Totodată, niciuna dintre firmele câștigătoare ale licitației nu sunt străine de proiectele din banii publici, acestea având mai multe proiecte importante pe rol în Timișoara și Timiș.

Sursa foto: Facebook

Lasă un comentariu