Actualitate, Administrație

Guvernul României va aloca peste 8 milioane de lei pentru noi exproprieri pe traseul centurii Timișoara sud

Peste opt milioane de lei vor fi alocați de către guvern pentru exproprieri suplimentare pe traseul centurii Timișoara Sud.

Executivul va aloca banii pentru exproprierea unor proprietăți private aflate pe raza localităților Timișoara, Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda.

Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul care fac parte din coridor de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național. Se aprobă lista cuprinzând imobilele de proprietate privată supuse exproprierii, aflate pe raza localităților Timișoara, Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșnița Nouă, Ghiroda din județul Timiș, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor”, se arată în documentul executivului.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor va aloca, prin bugetul de stat, suma de 8.287.000 lei pentru despăgubirea proprietarilor.

Valoarea totală a contractului pentru construirea centurii de sud este de peste 60 de milioane de euro, având o lungime de 25,69 km. Firma Tirrena Scavi Spa se ocupă de execuția proiectului.

Conform documentelor, termenul de predare al lucrării este de 24 de luni. Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în luna martie 2020.

Lasă un comentariu