Sănătate

Defecțiune la TIR-ul de Terapie Intensivă, la nici două zile de la punerea în funcțiune

Opt pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, internați în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Municipal din Timișoara au rămas fără oxigen, în urma unei defecțiuni. TIR-ul ATI era în funcțiune de două zile. Persoanele internate au fost mutate la alte secții.

Adus la sfârșitul săptămânii trecute, unitatea a necesitat lucrări la sistemul de încălzire pentru a fi pus în funcțiune, lucru care s-a și întâmplat. Luni, 16 noiembrie, primii pacienți au fost internați acolo.

Noaptea trecută, a intervenit o defecțiune la sistemul de alimentare cu oxigen, iar medicii au trebuit să îi mute rapid pe cei internați. Cinci dintre pacienți au fost transportați la Spitalul Județean, iar ceilalți trei fost transferați în clădirea Spitalului Municipal Timișoara.

În cursul acestei dimineți, personalul medical care operează unitatea mobilă de terapie intensivă din Timișoara a semnalat echipei tehnice a Spitalului Municipal că din cauza unui consum ridicat, presiunea oxigenului din tir scăzuse, cerând acestora să intervină în a remedia problema și anume, să crească nivelul presiunii de pe ieșirea din stocatorul de oxigen care alimentează atât unitatea cât și întregul spital. Unitatea Mobilă fiind racordată la rețeaua de oxigen din spital, nu s-a putut crește presiunea, dat fiind faptul că aceasta ar fi însemnat automat, creșterea presiunii oxigenului și în unitatea spitalicească”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență.

Containerul de Terapie Intensivă, cu o capacitate de 12 locuri, nu se află la prima defecțiune. Luna trecută, TIR-ul era instalat la Spitalul Victor Babeș, însă la puțin timp, instalația de încălzire a cedat, iar medicii au fost nevoiți să apeleze la aeroterme și pături groase pentru încălzirea pacienților. Apoi, aceasta a fost trimisă la Cluj pentru reparații, iar la sfârșitul săptămânii trecute, TIR-ul a ajuns la Spitalul Municipal.

Începând de luni, 16 noiembrie, cadrele medicale au internat opt pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, însă a fost nevoie de doar două zile până să apară o altă defecțiune.

Lasă un comentariu