Actualitate, Administrație

Concordatul preventiv – soluția propusă pentru salvarea Coltermului. Cum vrea Primăria Timișoara să redreseze societatea de termoficare

Pentru a menține Coltermul pe linia de plutire, administrație condusă de Dominic Fritz va apela la un procedeu rar întâlnit în România: concordatul preventiv.

Datoriile acumulate de Colterm în ultimii ani au depășit suma de 300 milioane de lei, în timp ce cei 50.000 de abonați ai societății de termoficare sunt amenințați, în fiecare iarnă, că pot rămâne fără căldură și apă caldă.

Am spus că este ultima iarnă în care Colterm va funcționa de pe o zi pe alta. A dat bătăi de cap tuturor primarilor din ultimii 30 de ani și vreau să fiu ultimul care va avea acestă bătaie de cap. Timișorenii trebuie să beneficieze de confort termic în case, de energie nepoluantă, iar cei care nu sunt în rețeaua Colterm nu mai trebuie să suporte costurile. Colterm poate oricând să intre în insolvență, chiar faliment, iar primăria ar fi executată silit și ar putea avea conturile blocate. Dacă Colterm ar cădea, ar cădea și Primăria Timișoara”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Ce înseamnă concordatul preventiv?
Concordatul preventiv este un contract încheiat între debitor și creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor, prin care sunt eșalonate datoriile în cadrul unui plan de reorganizare. Cât timp este în vigoare, contractul împiedică declanșarea insolvenței, iar creditorii nu pot cere executarea silită, nici a Primăriei Timișoara, nici a Colterm.

Aveam la dispoziție trei potențiale soluții. Una era să continuăm mai departe cum s-a mers în ultimii zece ani, pe care am exclus-o, pentru că nu am ajuns la un rezultat pozitiv. A treia variantă era cea a insolvenței, pe care am exclus-o. Astfel, am ajuns la concordatul preventiv, care este soluția ideală pentru Colterm. Este un contract pe care o societate în dificultate financiară îl încheie cu creditorii săi, iar când ajunge la o masă critică de 75% din valoarea datoriilor, se poate implementa, venind în fața unui judecător sindic și validând acel contract. Instanțele din Timișoara nu au mai implementat astfel de proceduri. De fapt, procedeul nu prea este folosit în România. Cunosc cel puțin două concordate de companii de dimensiunea Coltermului care funcționează: CFR Marfă și Blue Air”, a explicat Bogdan Nanu, noul director general adjunct Colterm.

Următorul pas pe care îl vor face reprezentanții Colterm va fi de a lansa, în următoarele zile, o licitație pe SEAP pentru a desemna o firmă care să ofere consultanță pentru concordat, urmând să depună la tribunal documentele pentru începerea procedurii. Din acel moment, vor avea la dispoziție 60 de zile pentru a ajunge la o înțelegere cu creditorii.

Procedura concordatului poate fi de 24 luni, însă poate fi extinsă cu încă 12 luni. Practic, „este o perioadă de 36 de luni în care societatea trebuie să se restructureze”, după cum spune Bogdan Nanu.

Datorii de peste 300 milioane de lei
Colterm a adunat, în ultimii ani, datorii imense, de peste 300 de milioane de lei.  De asemenea, PMT-ul are o datorie către Colterm de peste 150 milioane de lei.

În acest moment, datoriile Coltermului sunt de aproximatv 310 milioane lei. 123 de milioane ajung la bugetul de stat. E-on trebuie să primească aproximativ 80 milioane de lei, fiind datorii mai vechi. Alte 20 de milioane sunt pentru cărbune. Băncile trebuie să încaseze aproximativ 30 de milioane de lei, iar alte datorii mai mici sunt către diferiți furnizori. Primăria are, de asemenea, o datorie de 160 milioane de lei, pierderi de-a lungul timpului, provenite din subvenții sau alte datorii. Obiectivul nostru este să protejăm patrimoniul și activele funcționale ale Colterm”, a declarat Emil Șerpe, director general Colterm.

Reprezentații susțin că au fost demarate câteva proiecte pentru modernizarea mai multor rețele care aparțin de societatea de termoficare.

Conform estimărilor, fiecare timișorean, abonat la Colterm sau nu, scoate din buzunar aproximativ 125 lei pentru pierderile din rețele și 219 lei pentru subvenționarea prețului pentru energia electrică și termică furnizată spre abonați.

La finalul procesului, care va dura maximum trei ani, povara de pe umerii fiecărui timișorean va fi mult mai redusă”, a spus Fritz.

Un comentariu

  1. Pingback: Schimbare de funcții la Colterm. Bogdan Nanu este noul director general. Emil Șerpe rămâne adjunct – Jurnalul de Timiș

Lasă un comentariu