Administrație

Centura de Sud nu va fi realizată la termenul inițial. Alin Nica, în vizită pe șantier

Mult așteptata Centură de Sud a Timișoarei va mai avea câteva întârzieri în vederea terminării lucrărilor care au debutat în acest an. În urma unei vizite făcute de Alin Nica, viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș a anunțat că noile intersecții de la drumurile județene și cele comunale vor avea nevoie de câteva modificări, în cantități și valori.

Lucrările sunt realizate în proporție de 15%, anunță Alin Nica.

Directorul regional DRDP Timișoara, Horațiu Simion, m-a informat că sunt executate lucrări într-un procent de 15% din total, însă noile intersecții, atât cu “Drumul boilor”, cu drumurile județene și cu drumurile comunale vor necesita modificări de cantități și valori. Aceste modificări trebuie trecute într-un act adițional la contractul inițial, fapt care înseamnă că se vor produce unele întârzieri în execuție” a anunțat Alin Nica pe pagina de Facebook.

foto: pagina de Facebook Alin Nica

Nica a mai promis că după investirea în funcție, va realiza toate demersurile necesare ca proiectul să nu fie îngreunat de birocrație sau de lipsă de comunicare între instituții.

După învestire, voi face demersurile necesare pentru a rezolva problema cu intersecțiile cu drumurile județene, astfel încât lucrarea la centura de sud a Timișoarei să nu mai fie îngreunată de chestiuni birocratice și lipsa de comunicare dintre instituțiile implicate în realizarea proiectului”, a mai explicat președintele ales al CJT Timiș.

Lucrările au început în martie 2020. Proiectul de realizare al Centurii de Sud de la Timișoara a fost preluat de către Tirrena Scavi SPA, într-un contract ce depășește 60 de milioane de euro, bugetul fiind asigurat de stat și din fonduri europene.

Conform proiectului, termenul de realizare inițial a fost stabilit pentru martie 2022.

Un comentariu

  1. Pingback: Centura Timișoara Sud - avem primii metri asfaltați! – Jurnalul de Timiș

Lasă un comentariu