ASU Poli. 7 cazuri de coronavirus
Sport

7 cazuri de coronavirus la ASU Poli! Echipa își suspendă activitatea.

Într-un comunicat publicat astăzi pe pagina oficială a echipei, ASU Politehnica Timișoara a anunțat că au fost depistate șapte cazuri în echipă odată cu efectuarea unui test de rutină privind coronavirus.

Totodată, prin acest comunciat, Politehnica a anunțat că, întreg lotul a intrat în izolare, iar activitatea echipei a fost suspendată cel puțin până pe 12 octombrie, când va fi efectuată o nouă serie de teste.

”Jucătorii şi staff-ul echipei noastre au efectuat la începutul săptămânii testarea periodică pentru depistarea noului coronavirus. Dintre cele 36 de persoane testate, şapte au primit rezultate pozitive.

Prin urmare, atât cei depistaţi pozitiv, cât şi ceilalţi membri ai staff-ului şi lotului au intrat în izolare până luni 12 octombrie, când testarea va fi repetată. Până atunci activităţile echipei sunt suspendate”, a transmis ASU Poli pe site-ul oficial.

Astfel, ASU Poli nu va mai juca vineri împotriva Dunării Călărași, meci programat în etapa a șaptea a eșalonului secund.

ASU Poli Timișoara este pe locul patru, de play-off, după disputarea primelor șase etape, cu 11 puncte, trei în spatele liderului FC Universitatea.

Lasă un comentariu