Un incendiu violent a izbucnit sâmbâtă la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, în urma căreia 10 pacienți intubați și-au pierdut viața. Victimele aveau COVID-19.
Alte șapte persoane sunt în stare critică. Printre ei se află și medicul de gardă, care a încercat să ajute pacienții. Acesta s-a ales cu arsuri extinse pe 80% din suprafața corpului. Medicul va fi transportat la București pentru îngrijiri. Un alt cadru medical se află printre răniți.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătăru, a declarat pentru Digi24 că un scurtcircuit ar fi fost cauza incendiului, însă ISU Neamț continuă investigațiile pentru a determina motivul.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, acționând cu cinci autospeciale de stingere și o autoscară.
Persoanele rănite vor fi transportate la două spitale din Iași, conform coordonatorului UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu.
(știre în curs de actualizare)